Suvenir de musafir

bunătatea care naște bunătate

Astăzi, de Ziua Persoanelor Vârstnice, am să vă povestesc despre tanti Varvara. O doamnă în vârstă, fostă ingineră, o persoană foarte muncitoare și o companie plăcută.

O cunosc de la plimbările zilnice de pe străzile de lângă casa noastră. Dânsa își plimbă zilnic cele patru capre sfidând capriciile vremii. Le iubește foarte mult și le este o stăpână dedicată.

Să vă povestesc de ce o respect așa mult pe tanti Varvara.

Deși nu am întrebat-o niciodată ce vârstă are, e clar că e la cea a perilor albi.


Se deplasează cu ajutorul unui toiag pentru a-și hrăni căprițele pofticioase.


Ochii îi sunt sclipitori deși nu știu cât de clar mai vede. O văd deseori citind în timp ce animalele pasc.


Are în permanență o desagă pe care o poartă și pare destul de grea, însă nu se plânge și nu cere ajutor.


Își iubește mult caprele și ne îndeamnă să consumăm brânzeturi naturale ”pe cale de dispariție”. Oftează cu tristețe că oamenii nu mai cresc capre.


Copiii și părinții se opresc toată vară la o corcodușă bună din fața curții dânsei.
Este o femeie foarte darnică și își împarte nu numai corcodușii din fața curții cât te îmbie să îi treci și pragul grădinii. Am plecat azi cu o punga de cătină. Era în stare să îmi dea mult mai mult, însă am liniștit-o că îmi aduc și mie părinții de la țară.


Este o femeie de cuvânt și mi-a mărturisit că a ținut mult la acest aspect și i-a mers tare bine chiar când părea că va fi în pierdere.


Felul ei de a fi, m-a determinat să le ofer azi, o lecție de viață fetițelor, și la plimarea de seară, am hotărât să facem un gest frumos pentru dânsa, pentru a marca ziua de astăzi. Am avut o discuție cu ele despre persoanele în vârstă, le-am întrebat dacă le e dor de străbunica Dida și le-am întrebat dacă în lipsa acesteia, putem să o bucurăm pe tanti Varvara. Am mers spre casa dânsei însă era la păscut cu animalele. Am găsit-o cu o dâră de sânge pe palmă dar era bucuroasă: ”Le-am cules măceșe caprelor!” . Ce OM!







Marcăm ziua de astăzi printr-o lecție frumoasă despre generozitate și despre propagarea binelui! Cum ar arăta lumea în care trăim dacă binele ar naște numai bine?

WhatsApp chat