Îți scriu pentru că ești prietena mea. Ești la primul bebe!
Îți scriu pentru că și eu aș fi avut nevoie de aceste rânduri.
Îți scriu pentru a vinedeca ceva și-n sufletul meu.
Îți scriu de dragul tău, de dragul meu, de dragul lui (soțului) și al bebelușului dar spre folosul nostru, al tuturor.
Unul din primele mele sentimente a fost că nu mă pricep. Stângăcia era numele meu. Mă mulțumeam oridecâteori o lua soțul în brațe și ziceam: ”Ce bine e că te-ai antrenat cu toți nepoții tăi!”
Mi-era teribil de somn, teribil de frică de mine și uite-așa au trecut 3 săptămâni în care nu mi-am ținut conștient bebelușa în brațe. Doar o alăptam.
Mi-era dor de nebuna mea libertate. Să fac bagaje, tam-nesam și să fugim amândoi ”în lume”. Însă acum…viața noastră își închide obloanele la 19:00 și începe ritualul regal de somn.
”Vai ce ne-a mai potolit mogâldeața asta!!”
Sfaturi…sfaturi….toată lumea te asaltează cu ele. ”Stai să îți spun eu cum e..”
Tu ca proaspătă mămică ai nevoia esențială de a prinde singurp curaj, de a zbura singura cu aripile siguranței, ai nevoie să descoperi în tine resursele, ai nevoie să auzi: ”Stai liniștita. Poți! Dă-ți voie să plângi. Atât! Sunt alături de tine. Mă poți întreba tu când și dacă ai nevoie de mine. Atââââât!”
Nu mai vedeam, nu mai auzeam ci doar voiam să plâng. Să-mi plâng toate eșecurile, toate dezamăgirile, toate relațiile frânte și să umplu vreo mare secată. Apropo, tu ai auzit de vreuna? Eu nu ?
A trecut ceva timp până am încercat să despic hormonul în 4 și să-l accept așa cum se manifesta el în mine.
Consider că acei baby-blues amintesc fiecărei mămici despre o transformare, o maturizare, o nouă etapă pe cât de grea pe atât de senzațională. Nu-mi mai concep viața fără dezorganizare, fără genți grele pline de șervețele, scutece, fără liniște, fără mese întrerupte de 4-5 ori de vreo cerere a copiilor.
Acei baby-blues înștiințează că vei trece prin momente în care vei fi fericită dacă scutecul e plin, dacă a avut scaun, dacă bebe nu e constipat, dacă i-a scăzut febra și nu a făcut convulsie, rubeola nu i-a lăsat urme de la atâta scărpinat. Viața va avea alți indici ai fericirii!
Da, cu toată psihologia mea, mi-am neglijat soțul fiind prea impacientată cu noul rol din viața mea. Era bebe. Eram eu. Cam atâta spațiu putea avea loc. O discuție clarificatoare, niște lacrimi scurse pe un obraz obosit au reglat lucurile și dinamica familiei a fost salvată.
Oricât de greu îți este, partenerul tău are nevoie de o vorbă bună, de un ”te iubesc” și de un zâmbet de apreciere.
Bunicii tot bunici rămân! Sfaturile lor care vin încontinuu vin poate, tot din niște frustrări. Cine știe dacă nu și lor le-au trecut alții limitele? Pune-le limite ferme, dar cu dragoste și blândețe.
Acest bebeluș scump pe care-l ții în brațe nu s-a născut ca să-ți ”încurce” viața ci a venit să-ți umple viața!
A venit să îți întărească valorile cele mai de preț, să-ți șlefuiască caracterul și să te facă să te simți cea ,ao importantă din lume.
Iubește-l, fă-i poze, fă-ți duș, mănâncă și dormi mult!
