Parenting

Dovleci cu personalitate

Clara nu e Eva și Eva nu e Clara. Argument logic. Corect!

De ce totuși încerc să le iau la pachet? Deh…așa mă mai maturizez și eu în rolul matern. Și bonus.. îmi fac fotografii cu mine. Azi mi-am dăruit un photo-shooting vinovat la început, dar când am simțit gustul de altădată…tare  mi-a plăcut.

Așa sunt eu! Plină de idei îndrăznețe, diferite și spontane. Când Eva a împlimit o lună de grădiniță i-am propus educatoarei ei de atunci (dacă ai citit până aici, Di, să știi că îmi ești dragă! De fapt tu știi, eu vreau doar să mă asigur😊 ) o ședință foto cu grupa ei de creșă. Nu orice fotografii, ci fiecare copil era așezat într-un dovleac imens. Cred că ați ghicit. Noaptea dinainte, drăguțul de Iosif a stat să-mi sculpteze mie această ”fișî” de dovleac. Dragul meu, mulțumesc pentru că îmi hrănești necondiționat copilul activ din mine! I love you😊

Totul a decurs normal, mare distracție, copiii fericiți, dar ulterior agitați. Însă ce mai conta? Fotografia cu Eva în dovleac avea să fie celebră în acea toamnă prin ideea năstrușnică de a participa la primul meu concurs de fotografie… 500 de like-uri, loc 2, concurență serioasă și un canvas imens pe care nu aveam unde să-l pun în perete. Avea 2 metri… Ce bine să concurezi cu cei apropiați și să faci ”schimb de premii”, ca între colege, alegând o dimensiune mai mică a tabloului canvas. Livia și Alina, zâmbesc acum de peripeția noastră colegială!

Buuun până aici! Un copil căruia i-a plăcut sau s-a conformat în dovleac, un concurs câștigat și un superb tablou căruia nici până în ziua de astăzi nu i-am găsit locul în casă… Dar așa sunt eu, colecționară, conform testului de personalitate Straight Finder. Într-o zi îi voi găsi locul potrivit. Acum îl tot mut, mi-e drag, iar Eva e super încântată.

O poveste neîncheiată până azi…

Săptămâna trecută waze-ul m-a condus în drum spre casă, departe de traficul dezlănțuit.

Ce-ar fi să cumpăr niște struguri? Zis și făcut. Cum? Doar struguri dacă tot ești până aici?  Se războiau gândurile mele. Bineînțeles că cheltuitoarei din mine (iartă-mă, dragule) i s-a lipt mâna și de un dovleac imens. Nici nu trebuie să vă mai dau explicații ce gând mi-a venit. Doar e super-ofertă la piața en-gros de fructe și legume.A urmat un zâmbet al lui Iosif resemnat… A zis doar: ”Iubito, mai ai bani în portofel?”

Azi era ziua cea mare … shootingul în dovleac, episodul al doilea. Concluzia: ”Mare amăgire!” Copiii pregătiți că vor sta la somn la grădi, că vom petrece timp acasă, că ne întâlnim cu Simona, că avem recuzită de toamnă pregătită, decor deja existent de la proiectul ”Colțul Toamnei” și că vom face poze…

”Vai ce wow”!

STOP JOC! Realitate ”crudă”. Clara se ținea de gâtul meu.

”Eu vreau să mănânc, nu să fac poze”. Nu contează că a trecut o ora de la masa de prânz. Eu vreau să plâng în brațe la mami. Eu nu vreau alte haine.  Eu vreau cizme de cauciuc nu astea elegante cu fundiță vișinie. Eu îl vreau pe bebele dezbrăcat și cu suzetă. Eu vreau eșarfa aruncată prin grădină care are viermișor de flori . Și dramă…dovleacul era ”râia” zilei.

”Nu vreau dovleacul. Hai să-l aruncăm!

O mamă disperata:

”Clara, îți aduci aminte de Kinder cu surprize?

Clara, știi că și Evei are poze în dovleac?

Clara, dovleacul este trist! Ce crezi că spune el? (șantaj emoțional, știiiiu 😊)

Clara, uite și mami se pune în dovleac….”

Au urmat multe argumente CLARE, play terapy, terapie prin sensibilizare, toate teoriile unei mame disperate după o poză în dovleac…

Clara, uite, vine și Eva  în dovleac.

A ezitat un pic la început, da’ draguța de ea a venit și s-a conformat (of) să aibă Clara o poză reconstituită după Evi…

Am respectat ”nu-ul ei categoric” concluzionând: ”Clara nu e Eva și Eva nu e Clara”. Faptul că ea e clară și pune limite, mă ajută să-i văd frumusețea, unicitatea și maturitatea de a le distinge și de a nu le compara.

Eva, mami îți mulțumește că ai fost blândă cu ea, iar acum am resurse proaspete pentru a-i face față surioarei tale mai mici.

Chiar dacă ajung lunea cu 2 genți la școală, chiar dacă simt că rămân fără aer în ceea ce privește timpul pentru mine, merită și îmi asum acest timp când voi sunteți mici iar nevoile sunt mari…

NU-ul Clarei a fost un DA pentru mine ca femeie, ca mamă. Ca să ”salvez” situația și să simtă Simona ca nu a venit degeaba, am făcut eu niște poze. Stângace la început, fără să știu ce să fac cu mâinile care în acești ani au ținut mereu mânuțe sau au îmbrățișat pe cel mai drag pământean, azi și-au adus aminte să fie și pentru ele😊.

PENTRU A FI O RESURSĂ PENTRU EL ȘI PENTRU ELE, E NEVOIE SĂ ÎNVĂȚ SĂ MĂ ÎNCARC SINGURĂ!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WhatsApp chat