Psiholog Scolar

Aragaz cu patru ochi

Intro: în fiecare an beneficiem de controlul oftalmologic periodic.

Dr oftalmolog: Doamna Idor știu că ați venit la controlul de rutină. Ați primit rețetă?”

Eu: ”Ăăă…păi…am văzut până la ultimul rând. Și plus că nu cred că am probleme ci doar uneori la lumină puternică…și la zăpădă…”

Dr: Doamna Idor știu că sunteți psiholog dar și noi avem competențe asemănătoare și să știți că urmărim mimica dvs care era cam…încruntată, prea concentrată…nu credeți că merită să vă mai gândiți?

Eu: Fie! Solicit alt control…

Eu către mine: ”Ceva în mine a cedat. Căt să-i mai fentezi, Adina? Nu vezi că e la mintea cocoșului că ai nevoie de ei? Dar oare cum voi arăta? Mie nu-mi prea stă bine cu ochelari. Găsesc un model foarte greu.

Stai! Stop joc!! Oi fi eu stresată dar stil am 😊

Eu: ”Gata! M-am hotărât: vreau!”

Doctorul zâmbește.

Eu: Cum vă spuneam…(continuă să zâmbească)…vreau o pereche de ochelari (erau zeci sau sute expuse pe masa rotundă) care să îndeplinească următoarele cerințe:

  • Să nu mă arate a tocilară

  • Să nu par a profă acidă, serioasă sau comunistă

  • Vreau unii de vulpiță smecheră

Domnul Doctor și asistenta râd discret, politicos deși cred că în sinea lor se prăpădesc de râs deși cred că întâlnesc zilnic cu astfel de povești.

Urmează show-ul nr 2. Pe care? Primesc 3-4 modele din categoria ”vulpița șmecheră”.

Eu: ”Pot să merg la oglinda mea din cabinetul psihologic?”

Când în sfârșit eram cu mine și ochelarii, în intimitatea mea, dau peste niște colege silențioase care completau Caietul Educatoarei. Ce să le zic? Că n-am curaj să port niște ochelari banali? Ba da! Că am nevoie de confiemare că deh țin la imaginea mea deși am sute de ore de dezvoltare personală?

Autentică și liberă, fără masca de psiholog sigur pe el, jucăuță le-am spus să mă ajute cu o părere.

”Adinaaa, ai uitat de rădăcinile noastre comune ”consătene”?

Mi-a dat o idee!

Păăăăi…hai să întărim gașca. Fug și la Mati, consilierul meu în materie de design exterior, bona și prietena mea de pozne de altădată.

Cu voie bună, cu glume și vulnerabilitate de bun augur, am avut nevoie de prezența unor voci care îmi conferă siguranță și încredere.

Mă-ntorc la tine, iar și iar, copilărie, loc sigur și plin de semnificație pentru adultul de acum.

Aceasta poveste, a ochelarilor s-a încheiat sâmbătă când urma să merg la un eveniment muzical.

Dumnezeu știe când să îmi trimită anumite lecții pentru ifosele mele…să încheie cercul gândurilor mele.

Aveam să ascult live povestea lui Adi Hentea, muzicianul și compozitorul orb.

Dintr-o neglijență medicală a anilor 80, Adi și-a pierdut vederea și stătea acum în fața unui public predominant de tineri și împărtășea lecții de viață despre complexe de inferioritate.

Adevărate complexe…

Până la adolescență a văzut dar era complexat de diopriile mari.  A avut momente când vedea umbre.

Au urmat multe investigații, operații dar…fără efecte majore!

”Când vedeam recunosc că aveam mai multe complexe decât acum când nu văd. Eu NU fac o tragedie din viața mea!”

Mulțumesc Adi pentru povestea ta de viață! Complexele pe care le avem au nevoie să fie puse în lumina unor învingători ai vieții, așa cum este Adi.

La mine așa funcționează lucrurile. Când mă frâmântă vreo nemulțumire care are de-a face cu fizicul meu la o zi, două, trei…primesc câte o lecție de la un om din acesta luptător!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WhatsApp chat