… sau acea perioadă când vrei să taci față de lume pentru a-ți da voie să vorbești. Pentru că ai vorbit așa mult cu ceilalți, dar ți-e dor să vorbești cu tine. Pentru că …..te-ai neglijat. Pentru că….ai pus prea multă presiune pe tine.
Te-ai îmbrăcat prea frumos, ai avut un zâmbet prea larg, ai fost o mamă prea implicată, o soție grijulie sau o prietenă dornică să asculte alte povești, mai puțin a ta…
Ceva ”greșit” până acum?
Te-ai trezit într-o dimineață că ai buzele crăpate întrucât ai uitat să te hidratezi, că ai mâncat pentru o bifă ieftină, că ți-ai dojenit soțul pentru că aveai tu alte probleme, că ai ridicat tonul pentru că ți-a scăpat din vedere că ai fost și tu odată, copil. Hm…psiholog- mamă să nu fii….
Și vrei să taci față de ei toți și să vorbești cu tine. Cu atâtea gânduri nespuse, atâtea rugăciuni nerostite, atâta DOR după CREATOR.
Regăsirea mea începe în momentul în care ÎL REDESCOPĂR pe EL. Atunci, în oglinda Lui mă văd….umană, cu slăbiciuni, fără mască și cu acel strigăt: ”Nu vreau să mai pozez în PUTERNICĂ! Vreau să fiu și eu ajutată. Vreau să fiu iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac….”
Ador SILENT PERIOD…mă încarcă…
Chiar dacă știu că voi vorbi iar…
